zâne de fondant dansau prin mintea mea
smulgând gândurile despre mine și despre tine
rupând deznădejdi haine
tocind rădăcinile tinere ale unei iubiri prea mici de sine.
după ce fiecare urare de Crăciun a fost făcută
și mâinile înghețate îmi sunt pline de zăpadă măruntă
focul din ochiul aragazului își stinge albăstreala
și frigul îmi cuprinde subtil oboseala.
aud coaja unei nuci căzând pe după masă
și râsetele înfundate pe care n-ai vrea să le lași să iasă.
îmi anticipezi amfitrionic fiecare mișcare
și te ascunzi dincolo de umerii mei, prevăzându-mi orice stare.
aproape aplecată peste un geam de termopan
m-ai ține legată de tine, m-ai modela ca pe o figurină de marțipan.
simțim amândoi aroma unui alcool scump și înțepător
și numărăm urmele din zăpadă ale unui muncitor.
de când petalele tuturor trandafirilor zac uscate pe un covor
și îți simt frica permanentă ca nu cumva să pot să zbor
mai departe de strânsoarea blocului gri,
deasupra orașului plin de lumini ce-ar vrea să fie vii,
ți-aș cere să mă împingi dincolo de visare,
dar ar fi nedrept față de dorințele tale
să dispari odată cu trezirea mea tacită
să te alung din bucătăria deranjant de mică,
spunându-ți că nu am nevoie de un al doilea sine.
voi înceta să mă întreb cum naiba m-am îndrăgostit de tine
și voi ține totul secret, doar pentru mine.
nu voi îndrăzni nici de data asta să te tratez aberant
când în mintea mea vor mai dansa încă zâne de fondant.