Nu erai aievea unei fantasme
atunci când te imaginai căzând în afara unei plase
de siguranță.
Noel, îmi vorbeai lucid, cu o ușoară constanță,
și ne doream aceleași fericiri, visând permanent cu nonșalanță.
mâncam bomboane de ciocolată învelite-n poleială strălucitoare,
strâmbai din nasul cârn la fiecare urare.
vorbeai nopțile cu stelele de pe cer,
păcălindu-te că vei rămâne cu un sine auster
și îți fluturai unicul tutu roz din tul aspru,
învățasem deja pe de rost fiecare astru.
mi-ai fi ținut mâinile reci-sloi
și poate am fi adoptat și un pisoi,
am fi băut suc de mere și vin fierbinte,
mi-ai fi lăsat vorbele să te alinte.
tu puteai dansa și râdeai mult,
nu erai pregătită să te prefaci adult.
dar ai plecat brusc de pe canapeaua de un roșu stacojiu
și ai lăsat în urmă ultimul meu sentiment viu.
fularul pufos nu mai miroase a tine,
nu mai poartă dulceața unei clementine.
te văd din când în când prin piața de brazi,
știu că nu te voi mai prinde atunci când o să cazi,
căci ai părăsit povestea prin care trăiam năuci,
iar eu simt că am luat forma unui spărgător de nuci.
și-ntr-un alt decembrie fugar
ți-ai fi dat seama dintr-un colind bizar
că poate inimile nu sunt făcute din oțel,
oh, Noel.
Total Page Visits: 1071 - Today Page Visits: 1