în contratimp

nu este nimic mai mult dincolo de august,
decât gustul dulce-amar al incertitudinii revederilor
și tânjeala după mai mult soare, pe care aproape că l-am urât, amiază după amiază
a mai rămas doar un miros stins de piersici coapte
și foile uitate ale calendarului, care poartă anarhic zilele trecute
suntem incompleți, pierduți într-un moment pe care nu-l recunoaștem, absenți și aberanți,
cu amintirile de peste vară, care au rămas vagi, ca dintr-un vis
realitățile noastre se îndepărtează cu o normalitate exasperantă
e o senzație de nisip sub tălpi, de piele sărată care ne strânge până când nu mai încăpem în noi înșine
atât de nepregăți, ne desprindem de libertatea naivă a zilelor de vară
ne risipim în timp, într-un ritm firesc, pe care ni-l amintim din alte dăți
și rămânem prinși într-o amânare hipnotică, dogoritoare,
ca un vuiet repetitiv, din cântecul câtorva cicade care au uitat de apus