voalul subțire, alb-prăfuit,
te cheamă spre vise încremenite-n amintire.
urme de dulceață de fragi te poartă-n primăveri de mult trecute,
pe drumuri fără întoarcere spre tine
țesături fragile se destramă în dreptul sufletului.
îți pierzi degetele în dantele cu miros de naftalină și parfum lemnos,
ascuns în dulapul lăcuit,
cu cheia răsucită de două ori în yală
nu-ți simți dorul,
dar auzi lacrimi cum pică pe pielea goală a picioarelor,
în sunetele câtorva note de pian bătrân și de vioară.
îți cânți în minte serenade
pe care le-ai mai dansa încă
în seri îndepărtate de prezentul secundelor
măsurate-n bătăi de inimi.
amețitor, cu aripi subțiri,
fluturi de mătase șoptesc cântece de leagăn,
iar în ultima bătaie a soarelui,
se ridica praful saltelelor roase de vreme.
adormi grăbit, rămas într-un somn adânc,
pierdut în miros de zambile și de tuberoze,
sortit rătăcirii în timp.