Volanele albe ale rochiei de mătase sunt acum pătate
de noroaiele toamnei târzii
pielea goală a picioarelor se cufundă în iarba înecată de roua rece
a unei dimineți oarecare.
pasul este greoi, iar bătăile inimii se pierd în șuierul vântului
pădurea a ruginit iremediabil.
timpul nu i-a mai lăsat un ultim răgaz,
i-a furat tinerețea și florile dulci-parfumate
crengile golașe agăță-n amintire panglici brune
înfășurate în nod marinăresc,
iar câțiva frasini își macină îngălbenirea-n plutire.
pe nasul pictat de roșeața soarelui uitat,
se scurg câteva picături de ploaie.
gândurile autumnale se împrăștie în note grave de pian
și-n poezie fără rimă
ticăitul ceasului grăbește zborul câtorva stoluri de cocori,
iar tremurul mâinilor tale palide mimează planarea păsărilor de pe cer.
închizi ochii și te regăsești dincolo de stratul gros de ceață ce s-a coborât peste dealuri
în mirosul de frunze arse și de struguri copți
printre crizanteme galbene
și șoapte ce te ademenesc spre reverie.
mâinile se strâng
amețești în lungi piruete
râsetele unei voci profunde
îți imortalizează inima fragilă ca-ntr-o fotografie alb-negru
degetele ți se prind în părul castaniu,
iar privirea ți se ascunde în spatele altor ochi timizi, încărcați de povara memoriilor ingenue
ce au devenit, cu vremea, temnița unei posibile continuări
rămâi încremenit în cadența vieților trecute
într-o altă vârstă și în alt anotimp,
același visător rătăcind în căutare
precum castanii înfloriți a doua oară