flori purpurii de marțipan
colorează scara pustie
pe care ai fi pășit cândva în salt de șotron.
adierea primăvăratică și încă rece
aduce lângă tine parfum de toporași și zambile de un mov pal, parcă neterminat, crud și încă tânăr;
coconul în care te-ai ascuns atât de mult timp își deschide ultimele foi.
printre flori abia născute de corcoduș, îți vezi amintirile-copile îmbrăcate în mătăsuri albe, gata de pus undeva la păstrare,
ca într-o cutie veche pentru poze.
îți negi vârsta și timpurile,
muți acele ceasului
în spate cu jumătăți de veac.
simți mâini bătrâne îndrumându-ți calea
voci uitate par că-ți alină spaimele și te trezesc din visele nocturne.
prinzi firul de ață, te rotești în jurul lui,
o dată
de două ori
până când degetele mici învață din nou primele litere,
când ochii văd primele chipuri
și inima simte primele bătăi.
ai vrea să trăiești veșnic imortalizat într-o fotografie
fără început și fără sfârșit
să bei sirop de trandafiri și să asculți lucrul mașinii de cusut.
să dansezi printre narcise albe
și să adormi în ascultarea acelor povești nesfârșite
să nu-ți știi maturizarea și teama de viitor.
nostalgic, îți acoperi gândurile cu un capac de nucă.
aluneci pe foaia subțire a calendarului,
pe ultima clapă a pianului,
pe ramura de tei,
și pe sâmburele de cireașă.
te întorci la tine,
la paginile unei felicitări,
la sunetul ritmat al vocilor
care îți amintesc,
asurzitor,
a douăzecea oară
că a mai trecut un an.