-E bine așa?
Colțurile gurii lui ar putea ajunge până la urechi în momentul ăsta. Dacă ar face-o, am auzi un râset prea strident, ce te inundă cu totul, vâslind printr-o fericire cu curenți mult mai puternici decât inima ta ar putea înfrunta vreodată.
Te lași purtată de micuțe valuri amoroase care se vor izbi conștient de pereții veșnic pulsând. Nu ai vestă de salvare, niciodată nu ți-a plăcut să o porți— ți-ar fi ținut inima separată de acele legănări pe care le simți când stai întins în patul fără cearșafuri, după o zi în care doar marea ți-a mai masat corpul puternic încordat—
Privește! Mici înotători cu aripioare colorate în tricoloruri neconvenționale ocolesc bărcuța-carapace din lemn din păcate ușor uzat, mâncat pe alocuri de carii. Ți-ar plăcea să întinzi mâna după ei, să îi prinzi și să îi pui în găletușa roșie, să îi hrănești cu firimituri de pâine uscată sau cu biscuiții cu cremă de cacao rămași de la ultimul picnic ieftin și dezordonat pe care l-ați avut, pe nisipul acela ce ți se lipea de corp, intra în tine și împărțea particule calde de ultime zile de vară.
Oricum, peștișorii sunt gelatinoși, perspicace! Îți vor scăpa printre degete și de ce ai risca să ai o bărcuță inundată de apă sărată? Ochii tăi sunt oricum deja umezi. Când e furtună, borcănașele cu sentimente refolosite se rostogolesc, cad, se sparg, iar ușa cămăruței ce nu ar putea suporta atât de multă dezamăgire lasă vaporii să iasă pe prag, îi dă afară, unde poate să plouă.
3 ciocănituri.
Lași o vâslă deoparte. Degetele îți devin binoclu. Faci un cerc lipit cu burice palide si reci. Răsucești mâna și o pui în dreptul ochiului stâng. Acum ochiul are aripi, poate vedea departe. Acolo, în zare, probabil că aproape de linia transparentă a orizontului, e el. Cu degetele făcute binoclu, cu mâna răsucită în dreptul ochiului stâng. Cu aripi mai mici decât ale tale, el nu a învățat încă destul de bine să le deschidă.
Râde!
Râzi și tu, zâmbetul său este plin de mândrie copilărească, genele fine îi ating pleoapele somnoroase și simți micile vibrații până în adâncul cel mai albastru al venișoarelor îndrăgostite.
-Da, așa e bine! Îi spui, trecându-ți degetele peste ale sale, deschizându-le, făcându-le aripi, să poată ajunge mai aproape de tine.