abia în nopțile de august cântecul greierilor devine hipnotic și foșnetul uniform al frunzelor, care îți poartă vocea, mă duce în vremuri trecute.
blând, familiar, dorul se întoarce spre mine cu mâini fine,
îmi dă sirop de trandafiri și caise coapte.
mă mișc în timp, pe covoarele cu ciucuri și printre perdele dantelate,
un ceas ticăie neîncetat
și rochia mea cu margarete are un guler nou, pus de tine.
fericirea e atât de mare, iar eu sunt atât de mică,
pe masă sunt păstăi desfăcute de mazăre și sâmburi de fructe,
îmi povestești despre casa de la țară, despre flori si despre bunicul, despre ce trăsnăi au mai făcut pisicile,
râdem împreună.
în cameră e răcoare, am fost nemulțumite de soarele prea fierbinte de peste zi.
oglinzile de pe pereții cu tapet înflorat ne păstrează reflexia,
atemporalitatea în care rămâi mă ține aici, pe canapeaua roșie,
cât timp am nevoie.
vara te ține cu ea
în permanența soarelui, în adierea vântului, într-un cer înstelat,
atât de aproape de mine