Preiarnă

îți lipești obrazul de calorifer și simți o căldură cu totul nemulțumitoare,
anticipai nostalgic acea înfierbântare care aproape doare,
suportată suficient cât să-ți domolească tremurul îmbibat în mirosul înțepător,
ușor afumat, de frig timpuriu
amețitor purtat prin crengile greoaie ale unui pom pe jumătate arămiu
legănat leneș ca într-unul dintre gândurile obositoare, prea pline de rugină,
blocate în amintiri ce doar în fața timpului se-nchină,
ne-am întunecat devreme, purtând involuntar povara unor ace de ceas
care merg mereu înapoi
permanent desincronizați, vrem să oferim mângâieri cu mâinile reci-sloi
simțim latent, stăm pe un strat subțire de gheață,
în jurul pupilelor noastre se formează câțiva mici nori de ceață,
într-o confuzie atât de tinerească, absolut epuizantă
ne descoperim greoi, într-o manieră mult prea ezitantă
definiți de peisaje urbane, în care trăim zgomotos
încercăm tot ce putem, ne îmbrățișăm sinele drăgăstos
și trecem prin toamnă după toamnă, suportând diverse nostalgii,
printre coji de măr și emoții inexplicabil amestecate, parcă atât de vii.