peștii artificiali din acvariul luminat cu neoane demodate
te fac să retrăiești clipele atât de ciudate
care te-au abandonat neiertătoare
în cercuri de amintiri suplimentare.
ai vrea să te desprinzi de șiragul tulburător al lucrurilor trecute
să-ți urmezi amnezic cele câteva dorințe absolute.
chipul rotund, de o frăgezime înșelătoare
schițează câteva grimase false, cu zâmbete ce se vor orbitoare
nu ești tu cel care vrea să zâmbească,
ci nevoia de recunoștință cândva firească
pentru fiecare lucru ce ți-a fost dat,
îți negi neajunsul sufletesc atât de adânc înrădăcinat
în falsele vise
în camerele cu lumini ce n-au fost niciodată stinse
și-n câmpul mereu plin de flori îndreptate spre soare,
printre fluturi trecători de mătase, care abia au învățat să zboare.
oglinda rotunjită atât de uniform parcă vrea să te mintă
metamorfoza necesară prin care treci a ajuns să nu se mai simtă.
roșeața atât de obositoare a ochilor absenți
te face să treci complet indiferent prin absurd-sentimentali curenți.
vrei să aduni găleți pline cu apă de ploaie, să te cureți natural de toate lucrurile care pot să te înmoaie,
dar tot ce poți face e să privești răbdător
către un cer lipsit de orice urmă de nor.