îți sprijineai obrazul de marginile fustei mele din tartan aspru
aveai adesea degetele pătate de fardul meu albastru.
erai în dezacord total cu orișicine,
îți plăcea să auzi scârțâitul roților de metrou pe șine
și inspirai adânc mirosul înfundat al carburantului ars
aș fi vrut să îți suprim existența la un biet compars.
credeai despre oameni că sunt pur și simplu ciudați,
dar tu purtai de ani buni aceeași pereche de bocanci uzați
legați cu panglici roșii și roz,
și cămăși albe, transparente, strânse cu nod de matroz.
te-am fi aruncat toate dincolo de un imaginar bord
înecat în propriile cuvinte reci, cu sunet neobișnuit de nord,
dar erai mereu acoperit de o strălucire aparte,
care te făcea să pari atât de departe.
puteam suporta cu greu imaginea ta falsă de zeu,
mă făceai să simt că am genunchi din jeleu.
din părul tău blond-miere picurau stropi de transpirație, aveai un gust sărat pe buze
și un număr deranjant de mare de muze.
degetele prea lungi și osoase-ți zgâriau corzile chitarei pe care se mai vedeau cu greu câteva pete de roșu-metalic,
iubeai lemnul scrijelit cu litere-n italic.
curbura nasului tău roman te făcea să pari mereu încruntat,
erai atât de frumos, aproape că ai fi fost demn de iertat.
dar tu aveai drag doar de lucruri complicate,
te îndrăgosteai de partituri haotice și de gulere înconjurate de cravate.
a trecut mult timp de când ne zâmbim de pe partea opusă de trotuar
și îți admir uneori spatele acoperit de haina cu model sintetic de jaguar.
fredonăm absent aceleași versuri în van,
iar picioarele subțiri ți se întrezăresc romantic de sub fuste aspre din tartan.