mirosul de piele fragedă impregnat în perna pictată-n albastru mineral adoarme rememorări imediate,
mângâind chipul alb, îngreunat și rătăcit
printre valurile așternuturilor speriate de teama atingerilor umede
ale lacrimilor copilăresc irosite.
livada de meri te îmbrățișează îmbujorat, în cursa (ta) continuă
unde singurul pe care a trebuit vreodată să îl întreci
ai fost doar celălalt tu, în pasul tău grăbit, împiedicat, aproape alergat,
cu direcția de mult pierdută,
printre gusturi acide de măr proaspăt, pădureț
(și cele putrede, rămase în urmă.)
îndepărtat, visul te ține captiv în dansul dez(ordonat),
cu partenere incerte, de ale căror mâini curățate cu flori de săpun
te sfiești molcom, îmbătat de aglomerările unor amintiri
de care te ascunzi sub grămezile de umplutură de vată
scoasă din plușurile pe care altcândva le-ai fi ținut strâns în brațe,
veșnice apărătoare ale tuturor nopților pierdute sub suflări rare, lente, încetinite, aproape oprite,
speriat să nu fii găsit tremurând,
încoconat precum o omidă menită să nu facă niciodată aripi.
ne învârtim în cercuri, dragule,
pe sunetele hazlii ale versurilor înregistrate pe casete vechi,
cu muzica pe care abia o putem înțelege și hohote nepoliticoase,
generate de fericiri permanente.
străzile din orașul cu iz copilăresc, fructat,
ne plimba-n drumuri identic trasate pe hărți
în caiete cu pagini îngălbenite și măzgălite de mâini nedumerite.
în traista de in ai fi preferat să purtăm kilograme de piersici necoapte,
să luăm timpul cu noi în viitoarele nepermanențe nesigure.
poemele inutil complicate te vor striga în nenumărate nume diferite,
iar tu le vei auzi recitate de voci suave,
simțite în suflet precum lungi sărutări solare pe pielea fierbinte, mătăsoasă,
primite în urma unor priviri calde și blânde, schimbătoare, ludice, surprizătoare.
mâinile cândva împleticite vor culege flori de munte, în romantisme nedemodate, prietenești,
în călătoria atât de întâmplător-apropiată,
căci noi vom fi, în strigăt inocent, exuberant, mereu deasupra păsărilor.