Ar fi 70000000000 de kilometri de dor
până la apartamentul tău golit de mobilă veche din lemn
și de călătoriile cu dus și-ntors
ce te-au părăsit, acum, acolo
nu aici
De ai fi fost aici, dragule, noi doi
am fi împărțit o jumătate de covor de ațe
colorate strâmb
din balconul cu ferestre
pictate de ploile prăfoase cu piatră rece și gri
ce-mi tulburau somnurile părăsite-n penumbra
unei lumini de veghe
De ai fi aici, tu, am sta desculți pe o rogojină
răsfirați printre sâmburi încă dulci de cireșe,
printre pahare vechi, opace,
pătate de ruj și de urma unor săruturi solare
cu buzele arse
Dacă ai veni, ne-am colora pistrui
cu ultimile picături de cerneală
scurse absent din călimară ;
ne-am pune aripi de hârtie albă înalte până la cer
ca să zburăm spre soare
nu pentru posibile topiri,
ci pentru improbabile aprinderi
Daca ai zăbovi puțin,
orașele ar pluti pe apă
precum bărcile băștinașe
scobite în trunchiuri întregi de copaci,
strecurate prin strâmtori invizibile
pentru ochiul unui pescaruș în plină plonjare
Nici măcar nu ar fi necesar să rămâi,
oricum existăm modelați de mâini-copile
într-un lut molatec și viu
scobit din malul unui râu secat în adâncime
suntem deja, și tu pari a fi conștient,
părți ale unui sentiment cu iz de corcoduș proaspăt înflorit.